Atac la dreptul de a contesta

Atac la dreptul de a contesta

Cele mai recente atacuri la adresa reglementarilor in vigoare in materie de achizitii publice se concentreaza asupra modalitatilor de contestare a licitatiilor. E adevarat, se urmareste, in continuare (si bine se face) reducerea numarului de proceduri (in numele necesitatii de a se economisi timpul, ceea ce este vital in materie de investitie si nu numai), dar supararile cele mai mari sunt provocate de asa-numitii carcotasi, cei care – potrivit ministrului Administratiei si Internelor – nu fac altceva decat „sa bage bete-n roate” castigatorilor de licitatii.
Sigur, aici avem de-a face cu un caz – pe care il putem numi clasic – de raport intre uz si abuz. Numai ca, luand pozitie critica fata de abuzuri constatam ca respectivii „combatanti” cad ei insisi in pacatul pe care il condamna. Astfel, acelasi demnitar a facut o propunere de-a dreptul „revolutionara”. Dorea, nici mai mult, nici mai putin, decat sa se introduca penalizari in cazul celor care contesta si pierd, penalizari care sa reprezinte o cota-parte, deloc neglijabila, din valoarea investitiei. Ei bine, respectiva propunere a fost respinsa de autoritatile de la Bruxelles, cu o motivatie „subreda”, dupa opinia unora, si anume ca „nu trebuie ingradit dreptul la Justitie”. Sa vezi si sa nu crezi!
Nu-ti trebuie un simt special de identificare a „miezului” acestei chestiuni pentru a sesiza ca mecanismul de contestare, departe de a fi perfect, reprezinta una dintre barierele redutabile in calea comiterii a tot felul de iregularitati (sa le numim doar asa) in derularea licitatiilor, mai ales a celor cu adresa precisa. Orice slabire a acestui mecanism, fie si in numele unei „cauze drepte” reprezentata de interesul de a nu irosi timp si mijloace, nu poate decat sa largeasca „portite” pentru actele reprobabile in gestionarea banului public. Marea dilema continua sa se manifeste. Este vorba despre  trasarea granitei dintre uz si abuz, dar – pana la urma – optiunea se cuvine sa tina seama de interesul public. Ce este de preferat, sa zicem, intre doua rele? Raspunsul obisnuit este acela ca trebuie sa alegem raul mai mic sau cel mai mic. Or, care ar putea sa fie acesta? Este de preferat sa se intarzie o investitie sau sa se faciliteze accesul la banul public pe criterii clientelare, astfel incat – cum se intampla, bunaoara, in materie de infrastructura rutiera – o parte din resurse sa fie insusita fraudulos, inclusiv in dauna calitatii lucrarilor? Raspunsurile nu pot fi standard in astfel de cazuri, insa e limpede ca interesul public consta in dramuirea fondurilor (nu ne dau banii afara din casa), astfel incat sa se obtina maximum de rezultate pozitive posibile. In conditiile in care exista atat de multi amatori hamesiti, se impune ca licitatiile sa beneficieze de reglementari extrem de severe, iar dreptul de contestare sa fie mentinut la un nivel rezonabil, ca pavaza in calea a tot felul de ilegalitati, cele mai multe care se pot defini clar si scurt: coruptia.